Cheesecake cu dovleac

Distribuie

V-am zis că nouă ne place foarte mult cheesecake-ul? 😍 Ei bine, această rețetă ne-a întrecut toate așteptările!

Dacă preferați varianta video a rețetei, puteți să o găsiți aici.

Rețete similare pe care ți le recomand:
Budincă de griș
Clafoutis cu ricotta
Cheesecake clasic

Ingrediente:
• 260g biscuiți digestivi;
• 120g unt 82% grăsime;
• 300g cremă de brânză;
• 300g piure de dovleac;
• 5 ouă mici(sau 4 mai mari);
• 300g zahăr pudră;
• 200ml smântână pentru frișcă;
• 50g amidon;
• 1/2 esență de rom;
• 2 lingurițe scorțișoară;
• 1/4 linguriță nucșoară.

Mod de preparare:
1. Am mărunțit biscuiții cu ajutorul unui chopper. Am pus peste ei untul topit, o linguriță de scorțișoară și am amestecat până când am obținut consistența unui nisip umed.
2. Am transferat compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și am presat-o foarte bine pe fundul tăvii și pe laterale.
3. Am mixat ouăle și zahărul pudră pentru aproximativ 30 secunde și apoi am adăugat celelalte ingrediente. Am mixat până când am obținut o compoziție omogenă.
4. Am transferat compoziția în tavă și am introdus tava în cuptorul preîncălzit la 160*C. Am copt cheesecake-ul la 160*C pentru 40 minute, iar apoi am setat temperatura la 140*C și l-am mai ținut încă 40 minute. Înainte de a coace cheesecake-ul, am băgat un vas cu apă fierbinte în cuptor si l-am ținut înăuntru pe toată perioada de gătire.

❗️ Toate ingredientele au fost la temperatura camerei.

Poftă bună,
Simona <3

Sper că această rețetă a fost pe gustul vostru! Dacă o să încercați, aștept cu drag un feedback! Vă aștept și pe Instagram, TikTok, YouTube sau Facebook! Acolo postez mult mai multe idei de mese și multe alte lucruri faine!

S-ar putea sa-ti placa si

ro_RORomanian