Dip de brânză cu piersică
Neapărat să salvați această rețetă pentru zilele în care aveți invitați! 🤍 Este gata în doar 10 minute!
Dacă vrei să vezi rețeta în format video, apasă aici.
Am ales câteva rețete care ți-ar putea plăcea:
• Toast cu ricotta, prosciutto și caise
• Hummus cu carne de vită
• Pastă de linte
Ingrediente:
• 100g cremă de brânză;
• 200g brânză proaspătă de vaci;
• 1 piersică coaptă bine;
• 1 lămâie;
• 1 lingură ulei de măsline;
• 1/2 linguriță muștar;
• 1 linguriță miere;
• sare&piper;
• cimbru proaspăt.
Mod de preparare:
1. Am pus într-un chopper crema de brânză și brânza proaspătă și am mixat pentru două minute. Am răzuit peste coaja de la o lămâie și am amestecat. Am transferat crema obținută pe o farfurie și am întins-o.
2. Într-un castron am pus uleiul de măsline, zeama de la o jumătate de lămâie, muștarul, mierea, sarea și piperul. Am amestecat și apoi am adăugat și piersica tăiată în cubulețe. Am amestecat bine.
3. Am pus piersica și dressing-ul peste crema de brânză și am ornat cu cimbru proaspăt.
Noi am mâncat cu pâine prăjită și a fost delicios! 🤍
Poftă bună,
Simona
Sper că această rețetă a fost pe gustul vostru! Dacă o să încercați, aștept cu drag un feedback! Vă aștept și pe Instagram, TikTok, YouTube sau Facebook! Acolo postez mult mai multe idei de mese și multe alte lucruri faine!
Lasa un raspuns