Mâncare de ciuperci cu lapte de cocos
Sper să vă fie de folos această rețetă și să o încercați. Este delicioasă și de post. Nouă ne-a plăcut mult!❤️
Am ales câteva rețete care ți-ar putea plăcea:
• Mâncare de tofu cu fasole
• Tocăniță de legume la cuptor
• Paste cu dovlecel
INGREDIENTE:
• 500g ciuperci Pleurotus tăiate fâșii;
• 1 conservă lapte de cocos;
• 8 roșii cherry;
• 2 linguri ulei de măsline;
• 1 ceapă medie tăiată cubulețe;
• 1/2 linguriță sare;
• 1/2 linguriță piper;
• 1 linguriță praf de usturoi;
• 1 linguriță boia dulce.
MOD DE PREPARARE:
1. Am pus ciupercile și uleiul într-o tigaie, am dat focul pe mare și am așteptat să scadă în volum. Am amestecat periodic.
2. Când ciupercile au început să se rumenească, am adăugat ceapa și am mai călit pentru 3-4 minte. Am dat focul pe mediu în acest pas.
3. Când s-a scurs timpul, am adăugat roșiile cherry tăiate pe jumătate, condimentele și laptele de cocos. Am amestecat bine și am lăsat să fiarbă pentru aproximativ 10-12 minute.
4. La final am adăugat pătrunjel tocat și am servit cu orez. A fost un prânz tare bunuț! 🔥
Poftă bună, Simona <3
Sper că această rețetă a fost pe gustul vostru! Dacă o să încercați, aștept cu drag un feedback! Vă aștept și pe Instagram, TikTok, YouTube sau Facebook! Acolo postez mult mai multe idei de mese și multe alte lucruri faine!
Lasa un raspuns