Pulpă de vită în cuptor
Prima dată am făcut această rețetă de pulpă de vită în cuptor a fost când au venit părinții prietenului meu în vizită. Ne-a plăcut atât de mult tuturor.. am zis că trebuie să o împărtășesc și cu voi.
Dacă preferi varianta video a rețetei, o poți găsi aici.
Rețete similare pe care ți le recomand:
• Cheese quesadilla
• Mâncărică cu legume și carne tocată
• Hummus cu carne de vită
INGREDIENTE:
• 1kg pulpă de vită;
• 2 morcovi;
• 3 cepe micuțe;
• 6 căței de usturoi;
• 2 linguri de ulei;
• sare, piper;
• 250ml apă.
MOD DE PREPARARE:
1. Am tăiat carnea în bucăți cu grosimea cuprinsă între 1,5 – 2 cm.
2. Am așezat-o într-o tavă termorezistentă și am condimentat-o cu piper, sare și ulei. Am masat-o foarte bine.
3. Peste carne am pus morcovii tăiați în rondele mai groase, ceapa tocată în bucăți mai mari și cățeii de usturoi zdrobiți. Am pus apa și am acoperit tava cu staniol.
4. Am introdus tava în cuptorul preîncălzit la 220*C. După 30 de minute, am redus temperatura la 160*C.
5. După o oră jumătate, am îndepărtat staniolul, am întors carnea pe partea cealaltă și am mai lăsat tava în cuptor(fără să o mai acopăr cu staniol) pentru 30 de minute.
Puteți să o serviți alături de garnitura preferată. O să fie de vis! 😍
Poftă bună,
Simona <3
Sper că această rețetă a fost pe gustul vostru! Dacă o să încercați, aștept cu drag un feedback! Vă aștept și pe Instagram, TikTok, YouTube sau Facebook! Acolo postez mult mai multe idei de mese și multe alte lucruri faine!