Sărățele

Distribuie

Mult timp am evitat să fac sărățele acasă pentru că mi se părea prea complicat. De fapt, este foarte simplu! 🤍

Dacă vrei să vezi rețeta în format video, apasă aici.

Am ales câteva rețete care ți-ar putea plăcea:

Covrigi fără dospire
Scones
Trigoane cu brânză

INGREDIENTE:

• 150g făină;
• 100g unt 82%;
• 100g cremă de brânză;
• 1/2 linguriță sare(sau o linguriță întreagă dacă le preferați mai sărate);
• 1 gălbenuș;
• 2 linguri de lapte;
+ 30g cremă de brânză pentru uns aluatul;
• 1 lingură chimen.

MOD DE PREPARARE:

1. Am pus făina și sarea într-un castron. Am amestecat și apoi am răzuit deasupra untul rece.
2. Am amestecat untul cu făina până când am obținut textura unui nisip umed.
3. Am pus crema de brânză și am frământat până când am obținut un aluat. I-am dat o formă de bilă, am aplatizat-o, am învelit aluatul în folie alimentară și l-am introdus în congelator pentru 30 de minute.
4. Am scos aluatul pe blatul de lucru și l-am întins bine. L-am uns cu 15g cremă de brânză și apoi l-am împachetat într-o formă dreptunghiulară. L-am întins bine, l-am uns cu alte 15g cremă de brânză și i-am dat iar o formă dreptunghiulară. L-am învelit în folie alimentară și l-am introdus în congelator pentru 30 de minute.
5. Am pus aluatul pe blatul de lucru și l-am întins lăsându-i o grosime de 1 cm.
6. Am decupat sărățelele și le-am așezat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Am amestecat gălbenușul cu laptele și am uns sărățelele. Deasupra lor am presărat chimen.
7. Am introdus tava în Air Fryer pentru 20 de minute la 180*C.

Poftă bună,
Simona

Sper că această rețetă a fost pe gustul vostru! Dacă o să încercați, aștept cu drag un feedback! Vă aștept și pe Instagram, TikTok, YouTube sau Facebook! Acolo postez mult mai multe idei de mese și multe alte lucruri faine!

S-ar putea sa-ti placa si

Lasa un raspuns

ro_RORomanian